Japonia

Subiect: Japonia Joi Dec 11, 2008 5:52 pm

Limbă

Limba japoneză face parte din familia limbilor aglutinante şi reflectă structura ierahică a societăţii japoneze, cu forme verbale şi cuvinte specializate în vocabule care indică statutul social al vorbitorului sau ascultătorului. Lingviştii nu au căzut de acord dacă japoneza e o limbă altaică, o rudă a limbii coreene sau o limbă izolată.

Japoneza încorporează multe elemente străine. Sistemul japonez de scrierea foloseşte caracterele chinezeşti kanji şi două seturi de silabare, pornind de la forme simplificate ale unor caractere chinezeşti. Deşi unele cuvinte sunt native, altele au fost împrumutate sau derivate din chineză. În perioada modernă, limba japoneză a împrumutat masiv cuvinte din mai multe limbi europene, din limba engleză, în special .
Cultura

Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originară, cultura Jomon la un hibrid contemporan, care combină influenţe din ţări din Asia, Europa şi America.

Iniţial, China şi Coreea au avut o influenţă puternică asupra dezvoltării culturii Yayoi începând cu anul 300 Î.H. şi culminând cu introducerea culturilor de orez, ceremonialului funerar, a olăritului, picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii chineze scrise şi a budismului Mahayana până în secolul VII A.D.

În lunga ei eră medievală, Japonia şi-a dezvoltat o cultură unică, printr-o diversificare treptată a tuturor artelor: (ikebana, origami, ukiyo-e), meşteşuguri (păpuşi, articole lăcuite, oale), dans tradiţional, teatrul kabuki, No, bunraku, rakugo), tradiţii diverse ( onsen, sento, ceremonia ceaiului, arhitectură, grădini, săbii), şi bucătărie.

vezi şi articolul Festivaluri tradiţionale japoneze vezi şi articolul Literatura japoneză
Fonetica

Cuvintele japoneze se compun din silabe scurte (more, singular moră) formate din o consoană urmată de o vocală, ca în exemplele Hiroshima hi-ro-shi-ma, Nagasaki na-ga-sa-ki. La această regulă generală există cîteva excepţii: 1. Uneori consoana poate lipsi, lăsînd vocala să formeze singură mora. 2. Rolul de consoană poate fi jucat de semivocalele y şi w. 3. Consoana nazală n poate forma singură o moră, făra aportul unei vocale. 4. O altă moră aparte este stopul, care este o pauză de lungime egală cu o moră în care se pregăteşte pronunţia consoanei următoare. 5. Între consoana şi vocala unei more normale se poate intercala semivocala y. 6. Prin alungirea vocalei se poate obţine o moră dublă.

Fiecare moră pronunţată durează aproximativ acelaşi interval de timp, ceea ce a adus limbii japoneze epitetul de limbă metronomică.